Ne numaram cu siguranta printre persoanele foarte ocupate, carora o zi de 24 de ore nu le este suficienta. Uneori abia avem timpul necesar sa ne tragem sufletul dupa o zi lunga de lucru, iar exercitiile fizice, desi sunt mai mult decat necesare, sunt trecute cu vederea pe principiul “si maine este o zi”.
Un stil de viata sanatos este asigurat in primul rand printr-o alimentatie corecta, mult sport si, in eventualitatea in care este necesar, un aport de suplimente nutritive ce pot fi achizitionate din orice farmacie online.
Nu intotdeauna este timp pentru toate, e drept, insa nici unul dintre aceste lucruri nu trebuie neglijate. Daca in privinta alimentatiei stam cat de cat bine pentru ca, fireste, trebuie sa ne hranim pentru a trai, cand vine vorba de sport lucrurile iau o alta intorsatura.
De multe ori mancam la birou, sau luam pe fuga gustari nu tocmai sanatoase, care, cumulate si cu o ora nepotrivita de servire, in special seara, nu fac altceva decat sa intretina un cerc vicios si anume cel al luarii rapide in greutate.
Cand nu ai timp sa faci sport, cea mai la indemana solutie pare a fi, in mod inevitabil “fuga” intr-o farmacie online, in cautarea produselor pentru slabit. Cu siguranta orice persoana a incercat cel putin o data un ceai de slabit sau o cura cu pastile destinate aceluiasi scop. Lipsa timpului ne impinge catre solutii de genul acesta care nu numai ca nu au efectul scontat, ci sunt si total nesanatoase.
Vom cauta in cele ce urmeaza sa facem o trecere in revista a catorva miscari ce pot fi executate chiar din spatele biroului nostru, fara a solicita foarte mult timp, sau efort, dar care pot aduce nu numai o stare de confort ci si o pierdere a greutatii in mod echilibrat. Desi par a fi exercitii menite sa detensioneze muschii incordati, acestea au si rolul arderii unor calorii din zonele care sunt lucrate.
Incordarea muschilor fesierii in pozitia sezut sau stand in picioare, duce la intarirea musculaturii din aceasta zona. Ridicarea de pe scaun si reasezarea in aceeasi pozitie, cu repetarea procedurii de cateva ori poate avea efecte considerabile, mai ales daca lucram destul de mult timp la birou, iar mersul pe jos sau alergarile nu fac parte din activitatile noastre curente. Acestea sunt zone in care grasimile se depun cel mai usor, tocmai din cauza lipsei de activitate la nivelul musculaturii.
Un exercitiu facil, ce poate fi executat chiar asezati fiind in scaunul nostru de birou, este cel prin care picioarele sunt ridicate paralel cu solul si mentinute asa pentru cateva secunde. Urmeaza o relaxare, dupa care procedeul este reluat. Acest lucru va duce la o presiune aplicata atat muschilor fesieri cat si gambelor, cu care ulterior ne putem mandri, ca si cum ar fi fost lucrate in sala de fitness.
Cu siguranta exista trepte ce trebuie urcate si coborate pentru a putea ajunge la locul de munca. Acestea se dovedesc a fi foarte importante, ele putand constitui deasemenea si un punct de sprijin pentru picioarele noastre, in timpul executarii unor usoare fandari. Pauzele de cafea sunt potrivite pentru acest gen de exercitii, mai ales daca sunt facute dimineata, odata cu aerisirea corecta a organismului.
Desi exercitiile sunt facile, nu intotdeauna le putem executa. Jena, lipsa timpului sau uitarea, fac parte din motivele pe care le invocam deseori pentru a nu face sport. Din fericire pentru noi, exista solutii pentru aproape orice. Astfel incat, daca avem in vedere inceperea unui program de slabire pe termen lung, ar fi bine sa avem la indemana intregul arsenal de produse care ne pot ajuta sa ducem la indeplinire scopul propus.
center>