In momentul in care vine vorba despre pastele fainoase, mai mult ca sigur toata lumea se gandeste la Italia, si la celebrele paste gatite de catre renumitii bucatari italieni. In prezent, acestia pot sa foloseasca produse bio pentru a gati cele mai gustoase paste fainoase.
Ei bine, referitor la paste, se spune conform izvoarelor istorice, ca acestea au fost cunoscute in Sicilia, inca din anul 826 d.Hr., iar acestea erau preparate din graul cultivat in insula italiana.
Conform geografului arab Idrisi, care a afirmat in “Cartea lui Ruggero”, pastele se prepara in Trabia in cantitati atat de mari, astfel incat ele ar putea sa hraneasca toata regiunea Calabria, plus teritoriile musulmane dar si cele crestine dimprejur.
Inainte de moartea lui Rugerro al ll-lea al Siciliei, s-a incheiat tratatul lui Indrisi, iar acolo s-a precizat faptul ca productia pastelor fainoase din Sicilia a crescut foarte mult, astfel ca respectivele paste au ajuns sa fie importate in toata zona Marii Mediterane.
Odata cu trecerea timpului insa, popularitatea acestor paste italiene a crescut atat de mult, astfel incat ele sunt printre cele mai cunoscute alimente din intreaga lume.
Desi toata lumea cunoaste faptul ca pastele sunt mancarea traditionala a italienilor, exista insa si voci care sustin ca de fapt pastele isi au originea in Asia. Exista multe mituri conform carora pastele ar fi fost introduse in Europa undeva prin secolul al XVlll-lea, in timpul invaziilor mongole.
Cei care au raspandit aceste mituri, sustin ca in timpul invaziilor mongoloe, pastele fainoase au fost raspandite apoi si in Italia, unde au devenit atat de populare, astfel incat italienii le-au adoptat imediat.
Un amanunt foarte interesant, si necesar pentru a fi amintit in acest articol, este acela ca pastele realizate din orez, sau pastele fainoase din bucataria chinezeasca sunt total diferite si nu au nimic in comun cu pastele fainoase din graul dur, care se prepara in Italia.
Ei bine, referitor la aceste renumite paste italiene, trebuie sa mentionam faptul ca in prezent ele sunt indragite in toata lumea, iar procesul pastelor s-a industrializat.
In prezent, pastele sunt preparate in masa si sunt exportate in toata lumea, motiv pentru care nu se pot compara cu pastele care se prepara si se gatesc in Italia, pentru ca acelea sunt produse bio.
Persoanele care vor avea candva ocazia sa viziteze strazile inguste ale oricarui oras din Italia, vor avea sanse foarte mari sa intalneasca nenumarate persoane italiene, care produc manual renumitele paste italiene, pastrand reteta transmisa din mosi stramosi.
Ei bine, acestea sunt pastele italiene bio, cele care au ajuns sa fie renumite la nivel mondial, ele fiind mancarea pe care fiecare dintre cei care au vizitat Italia, nu o vor uita niciodata.
Este adevarat faptul ca pe piata exista o multime de paste italiene savuroase, care sunt fabricate industrial sau artizanal, mai groase sau mai subtiri, mai scumpe sau mai ieftine, insa cu siguranta ele nu se pot compara niciodata cu renumitele paste italiene bio, care sunt preparate de catre italieni, dupa retetele urmate din generatie in generatie.