Funerarenicolas.ro ne prezinta modul in care grecii percepeau sufletele in antichitate. Este important sa vorbim despre suflete atunci cand discutam despre decedati deoarece sunt atat de multe lucruri care graviteaza in jurul sufletelor si care tin si de inmormantare si de tot ceea ce urmeaza dupa aceasta. De aceea va prezentam modul extrem de interesant in care grecii percepeau sufletele.
Un factor de o importanta vitala este pierderea treptata a legaturilor homerice dintre discutia despre sufletului unei persoane si ideea ca viata e vulnerabila sau mereu in pericol.
Ulterior s-a spus despre suflet ca pur si simpu este in viata si traieste si prin urmare, a aparut cuvantul viu care era aplicat nu doar fiintelor umane ci si altor lucruri care erau vii. Este si un motiv sa consideram ca cuvantul “suflet” era folosit in acest mod pozitiv inca din secolul al saselea.
Thales din Milet, cel care este creditat si cu prezicerea cu succes mai multor eclipse solare printre care si cea care a aparut in 585, a atribuit sufletul magnetilor, avand la baza faptul ca magnetii au capcitatea de a se misca si de a misca alte metale. Thales a gandit probabil ca, deoarece sufletul este un atribut distinctiv al lucrurilor vii pentru a putea initia o miscare, magnetii ar fi trebuit sa fie in viata sau sa posede suflet.
Astfel, pe cand Homer a discutat despre suflet doar in cazul fiintelor umane, in secolul sase si cinci, sufletul a fost atribuit fiecarui lucru viu. Prin urmare sufletul a fost cel care distingea tot ceea ce era viu de ceea ce nu era viu.
Cu toate astea, nu se spunea numai ca acel suflet era prezent in absolut toate lucrurile vii. Sufletul este de asemenea, avand in vedere ca se atribuie unei game tot mai largi de idei si concepte, chiar cel care controleaza modul nostru de a actiona si de a ne comporta.
Astfel, pana la finalul secolului V a devenit normal sa se faca referire la sufletul atunci cand era vorba placerii cat se poate de laice precum mancarea si bautura, precum si dorintele sexuale.
Se spune de exemplu ca oamenii trebuiau sa isi satisfaca sufletele cu alimente bogate, iar sufletele zeilor si ale barbatilor erau intelese ca fiind supuse dorintei sexuale. In contextul aparitiei unor emotii sau a unor crize intense, sentimentele precum iubirea sau ura, bucuria sau durerea, furia sau rusinea erau asociate tot cu sufletul.
“Nimic nu distruge sufletul unui barbat mai mult decat dezonoarea”, spunea Ajax intr-un fragment scris intr-o tragedie cu autor necunoscut, chiar inainte de a se sinucide. Si Oedip spunea ca sufletul lui plange mizeria din orasului si mizeria locuitorilor sai. Ba mai mult, sufletul ar fi fost, de asemenea, in stransa legatura cu indrazneala si curajul.
Legatura existenta intre suflet si toate caracteristicile precum indrazneala si curajul in lupte este cu certitudine un atribut al evolutiei din secolul cinc, prin care sufletul a ajuns sa fie gandit ca si sursa sau ca si purtator al tuturor calitatilor morale, precum temperamentul sau onoarea.
